Initial trebuia sa fie ceva direct, dar am ales sa o spun sub alta forma.... Dincolo de usa interzisa clocoteste viata morala a fiecaruia dintre noi. In odaia asta, in care nimeni nu poate patrunde fara voia noastra si a carei usa ramane pentru ceilalti cel mai adesea inchisa, se desfasoara drama fiecarei vieti. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo isi au salasul duplicitatile noastre, de acolo ne procuram scuzele pentru tot ceea ce facem. Insa, tot de acolo apare si creste dezgustul de noi, acolo cad mastile pe care le purtam, acolo are loc tortura noastra, judecata noastra, si in sfarsit, tot de acolo obtinem un nou termen de gratie pentru a putea parcurge o alta bucata din drumul pe care l mai avem in fata... Vrem sa fim iertati dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate in seama toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam insa foarte grabit si imprastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute in ceată. Ni se pare de fapt, ca toti cei din jurul nostru au obligatii fata de noi, iar noi fată de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si indreptatit, numai noi avem intotdeauna dreptate. P.S.: I was broken, not defeated.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu